COVID-19, încotro?
Coronavirusul are, de mai bine de un an, toată atenția cercetătorilor din domeniu. Și este clar că o va avea în continuare. Dat fiind gradul mare de răspândire a bolii cât și simptomatologia specifică și diversificată, dar și faptul că este un virus recent intrat în istoria medicală, SARS-CoV-2 este și va rămâne o preocupare pentru specialiști mult timp de acum încolo. Până una alta, lumea medicală este cu ochii ațintiți permanent pe acest virus pentru a putea acționa în cunoștință de cauză în continuare. Mai ales când vine vorba despre impactul lui asupra sănătății și vieții fiecăruia dintre noi. Fie că vorbim despre simptomatologie, imunizare, efecte pe termen lung, testare sau vaccinare, e important să urmărim concluziile la zi ale specialiștilor și cercetătorilor.
Persoanele care au trecut prin infecția SARS-CoV-2 dobândesc un răspuns imun împotriva virusului care persistă cel puțin opt luni, conform unui studiu publicat recent în Science. Încă nu se știe dacă prezența acestui răspuns imun protejează împotriva reinfecției, însă rezultatele studiului semnalează posibilitatea ca mulți dintre cei infectați cu SARS-CoV-2 să dezvolte o imunitate de durată față de noul coronavirus. Au fost detectate multiple componente ale răspunsului imun specific care sunt protectoare împotriva COVID-19. Leucocitele și anticorpii specifici sunt prezenți în sângele subiecților infectați cu SARS-CoV-2 mai multe luni de la apariția simptomelor.
188 de cazuri COVID-19 din rândul populației adulte au participat la studiu. Formele de boală au variat de la subiecți asimptomatici la cazuri severe. Au fost realizate determinări din probe de sânge ale anticorpilor și celulelor imune care recunosc și interacționează cu anumite componente ale virusului SARS-CoV-2, precum proteina spike. Limfocitele B cu memorie sunt celulele care produc anticorpi ce se atașează de virus și previn infectarea celulelor cu noul coronavirus. Atunci când are loc pătrunderea SARS-CoV-2 în celulă, țintirea componentelor virale de către anticorpi nu mai este posibilă, iar eliminarea virusului are loc prin intervenția unei populații de limfocite T numite celule killer. Acestea distrug celulele infectate de către virus.
„În esență, vedem că la 90% dintre oameni există un răspuns imun robust de la 6 la 8 luni. Nu știm cât va dura mai departe de cele opt luni dar se pare că lucrurile sunt destul de stabile, așa că nu aș fi surprins dacă răspunsul imun ar persista ani de zile. Pentru a câștiga războiul împotriva virusului, este esențial să dezvoltăm și să implementăm vaccinuri eficiente și să determinăm o imunitate de durată în majoritatea populației. Ritmul rapid al dezvoltării vaccinului a fost cu adevărat uimitor de văzut. Cu toate acestea, există o întrebare persistentă cu privire al răspunsul imun protector după infecția virală sau după vaccinare.”, a afirmat Alessandro Sette, imunolog în cadrul Institutului pentru Imunologie La Jolla și coautor al noului studiu.
Cercetarea, soluția câștigătoare în lupta impotriva coronavirusului
Studierea efectelor COVID-19 asupra imunității este importantă pentru a determina cât de frecvent vor fi vaccinați oamenii și ce proporție din populație trebuie să fi fost infectată sau vaccinată pentru a crea imunitatea de grup.
Dezvoltarea răspunsului imun în urma unei infecții se desfășoară în mai multe etape. Într-o fază inițială răspunsul imun crește, până atinge un vârf. Apoi scade puțin, urmând să se stabilizeze sub forma unei faze de platou. În cazul participanților la studiu, au fost constatate următoarele modificări:
- faza de platou a fost atinsă într-o perioadă de 6-8 luni de la apariția simptomelor;
- numărul limfocitelor T a scăzut ușor
- numărul celulelor B cu memorie a crescut în cele 6 luni după infecție
Aceste descoperiri ridică posibilitatea ca la un nou contact cu virusul răspunsul imun să răspundă mai eficient, prevenind infecția. Rezultatele sugerează și că sistemul imun continuă să recunoască virusul SARS-CoV-2 mult timp după ce o persoană s-a vindecat de COVID-19. Sunt necesare studii suplimentare pentru a investiga dacă acest răspuns imun contra COVID-19 previne reinfecția și în ce mod. Studiile desfășurate pe subiecți care au supraviețuit infecției cu virusul SARS-CoV, un coronavirus care a circulat în 2003 și care se aseamănă cu SARS-CoV-2, au demonstrat că celulele T pot recunoaște virusul și după 17 ani.
Răspunsul imun dezvoltat împotriva SARS-CoV-2 variază foarte mult de la un caz la altul. Între participanții la studiu au fost prezente variații de 200 de ori ale nivelurilor anticorpilor. Acest rezultat sugerează că unii dintre subiecții care au trecut prin boala COVID-19 nu vor dezvolta un răspuns imun de durată contra SARS-CoV-2. Nu se știe ce valori ale anticorpilor se asociază cu un anumit nivel de protecție față de COVID-19. De aceea, chiar și după vindecarea dintr-o infecție cu SARS-CoV-2 este recomandată respectarea măsurilor de distanțare socială în continuare și purtarea măștilor.
Virusologul Shane Crotty, coautor al studiului, afiliat Institutului de Imunologie La Jolla, a afirmat că răspunsul imun evidențiat reprezintă o cantitate suficientă de memorie imunologică pentru a preveni pentru mai mulți ani majoritatea oamenilor de a avea o formă de boală severă, care necesită spitalizare. Aceste descoperiri înlătură o parte dintre îngrijorările cu privire la posibilitatea ca imunitatea obținută în urma vaccinului să fie de scurtă durată.
Efectele COVID-19 asupra imunității evidențiate în acest studiu ridică probabilitatea ca în urma infecției SARS-CoV-2 să fie obținut un răspuns imun protector de durată, care ar putea să prevină reinfecția în o parte din subiecți. Deoarece există cazuri de reinfecții COVID-19, cu siguranță că nu toți cei care se vindecă sunt protejați de un nou contact cu virusul. Reinfecțiile raportate sunt însă cazuri rare. Este necesară realizarea unor studii suplimentare pentru a investiga relația răspuns imun-reinfecție COVID-19.
În prezent, cercetătorii studiază cum vârsta, sexul și severitatea bolii pot afecta eficiența răspunsului imun în cazul COVID-19 și vor continua să evalueze anticorpii contra SARS-CoV-2 și limfocitele antigen specifice în cei 188 de subiecți incluși în studiu pentru 12-18 luni.
Surse: science.sciencemag.org, popsci.com, nytimes.com.