Educatie

Ce trebuie să știi dacă vrei să te vaccinezi anti COVID-19?

Vaccinarea, tema centrală a acestui an

La mai bine de un an de la apariția COVID-19, acesta își păstrează locul favorit printre preocupările unei întregi planete, de la guverne, autorități și instituții medicale până la fiecare om în parte. Iar tema centrală în această perioadă este vaccinarea. Întrebări de genul: Mă vaccinez sau nu? Ce vaccin aleg? Cand mă vaccinez? Ce trebuie să știu despre vaccin ca să iau decizia corectă? rulează repetat în mințile tuturor. Pentru ca fiecare dintre noi să-și poată da cele mai potrivite răspunsuri la aceste întrebări în funcție de contextul personal, avem nevoie de informații corecte și realiste provenite de la specialisti și, mai ales, în timp real. 

Pentru că vaccinarea este, fără doar și poate, subiectul sezonului și va rămâne, cel mai probabil, tema centrală a acestui an, informațiile curg în mediul virtual și informal ca apa de la robinet. Este așadar important să selectăm căror informații le acordăm atenție și credibilitate și care sunt sursele de informare pe care ne putem baza ca să luăm decizia corectă. De aceea, DDS Diagnostic și-a propus să se dedice în mod activ informării permanente a comunității sale prin materiale repetate cât mai detaliate și elocvente privind vaccinarea, testarea rapidă, simptomatologia și alte subiecte de interes general în contextul pandemiei de coronavirus. 

Campaniile de vaccinare impotriva SARS-CoV-2 au început în statele Uniunii Europene (UE), inclusiv în România, în urma deciziei din 21 decembrie 2020 a Agenției Europene a Medicamentului (EMA) de a acorda vaccinului COVID-19 produs de Pfizer/BioNTech autorizarea condiționată de punere pe piață. Pe 6 ianuarie 2021, EMA a acordat această autorizație și vaccinului COVID-19 dezvoltat de Moderna.

În România, vaccinarea COVID-19 este gratuită și nu este obligatorie. Administrarea vaccinului se va realiza numai conform reglementărilor și legislației în vigoare, de către personal medical autorizat. Campania de vaccinare cuprinde trei etape:

– Etapa I: are loc vaccinarea celor care lucrează în domeniul sănătății și în domeniul social, atât în sistem public, cât și privat.

– Etapa a II-a: vaccinul este administrat populației considerate la risc (vârstă peste 65 de ani sau persoane cu afecțiuni cronice) și celor care desfășoară activități în domenii-cheie.

– Etapa a III-a: populația generală este vaccinată.

Prima etapă a debutat pe 27 decembrie 2020, iar a doua etapă a început pe 15 ianuarie 2021, în prezent aceste două faze suprapunandu-se. Pentru etapa I, vaccinarea are loc la locul de muncă sau prin centrele de vaccinare fixe și mobile, iar pentru celelalte etape se realizează prin centre de vaccinare fixe și mobile, echipe mobile, rețeaua de medicină de familie și centre drive-through.

Persoanele care se încadrează în criteriile pentru vaccinare în etapa I sau a II-a se pot programa pentru imunizarea împotriva COVID-19 pe platforma https://vaccinare-covid.gov.ro/, unde pot, de asemenea, accesa toate informațiile necesare despre campania de vaccinare și vaccinurile impotriva SARS-CoV-2.

Cine poate fi vaccinat împotriva COVID-19?

Vaccinul dezvoltat de Pfizer poate fi administrat persoanelor în vârstă de minim 16 ani, iar cel produs de Moderna celor care au împlinit 18 ani. În prezent copiii nu pot fi vaccinați împotriva SARS-CoV-2.

Persoanele care fac parte dintr-o categorie despre care încă nu există date suficiente din studiile care testează eficacitatea și siguranța vaccinului SARS-CoV-2 (gravide sau femei care alăptează, pacienți imunocompromiși, persoane care au avut COVID-19 în trecut) trebuie să discute cu medicul înainte de a lua o decizie cu privire la vaccinare.

Ce cuprinde triajul pentru vaccinarea împotriva SARS-CoV-2?

Chestionarul de triaj pentru vaccinarea împotriva COVID-19 este important pentru a identifica persoanele cărora nu li se poate administra vaccinul sau pentru care sunt necesare precauții la primirea dozei de vaccin contra SARS-CoV-2.

Chestionarul de triaj evaluează următoarele aspecte:

  • Prezența unei probleme de sănătate în prezent
  • Prezența unor episoade febrile în ultimele 14 zile
  • Prezența alergiilor
  • Antecedente de reacții grave după vaccinare
  • Prezența unor probleme cronice de sănătate
  • Prezența unor deficiențe ale sistemului imun
  • Administrarea de transfuzii de sânge, produse de sânge, imunoglobuline sau antivirale în ultimul an
  • Prezența unei sarcini sau posibilitatea unei sarcini în luna următoare sau alăptarea în prezent
  • Administrarea unui vaccin în ultimele 4 săptămâni
  • Prezența unei infecții SARS-CoV-2 înainte de vaccinare și dacă DA, dacă au trecut peste 28 de zile de la data externării sau ieșirii din izolare

Testarea prezenței infecției SARS-CoV-2 se poate realiza prin utilizarea testelor rapide, întrucât este importantă lipsa infecțiilor acute și, în particular, a infecției SARS-CoV-2, înaintea vaccinării contra COVID-19.Testul rapid Antigen COVID-19 produs de DDS Diagnostic contribuie la diagnosticul infecției acute COVID-19. Trusa de testare rapidă cu kit de verificare inclus COVID-19 IgG/IgN dezvoltată în premieră de către DDS Diagnostic ajută la diagnosticarea infecțiilor primare și secundare SARS-CoV-2. Testele rapide DDS Diagnostic se revăd în recomandarea oficială pentru 7 dintre cele 14 categorii cu ajutorul cărora se pot identifica prioritățile pentru testarea pacienților și tipurile de testare recomandate.

Ce trebuie să știi despre administrarea vaccinului?

Pentru obținerea protecției împotriva COVID-19, sunt necesare două doze de vaccin, administrate intramuscular, în braț, la distanță de 21 de zile în cazul vaccinului Pfizer, respectiv 28 de zile pentru cel dezvoltat de Moderna. În timpul injectării dozei de vaccin și 15 minute după administrare, personalul medical va supraveghea apariția unor semne de reacții alergice. În urma vaccinării, fiecare persoană primește o adeverință care dovedește administrarea vaccinului.

Este absolut necesară o discuție cu medicul înainte de administrarea vaccinului dacă:

  • Ați avut vreodată o reacție alergică severă sau dificultăți în a respira după administrarea unei injecții sau a unei doze de vaccin contra COVID-19
  • Ați avut o sincopă după o injecție
  • Aveți o boală severă sau o infecție cu febră înaltă (poate fi administrat dacă febra este ușoară sau în cazul unei infecții de căi aeriene superioare, precum o răceală)
  • Aveți probleme hemoragice, vă apar echimoze ușor sau utilizați medicație care previne coagularea
  • Aveți un sistem imun scăzut, din cauza unei boli precum infecția HIV sau a unor medicamente precum corticosteroizii
  • Aveți anxietate legată de injecții
  • Ați primit alte terapii recent sau în prezent.

Vaccinul nu trebuie administrat persoanelor care au alergii la substanțele conținute în acesta. Toate componentele vaccinului sunt enumerate în prospect.

Ce reacții adverse pot să apară în urma vaccinării contra COVID-19?

Majoritatea reacțiilor adverse raportate sunt ușoare sau moderate. Acestea apar ca urmare a stimulării sistemului imun și sunt tranzitorii. Adesea, reacțiile adverse sunt constatate la tineri și după a doua doză.

Principalele reacții adverse observate sunt:

  • Durere sau inflamație la locul injectări
  • Dureri de cap
  • Frisoane
  • Dureri musculare
  • Dureri articulare
  • Febră
  • Adenopatii

Alte reacții adverse posibile sunt: roșeața la locul administrării, greața, vărsături, oboseală prurit la locul administrării, durere a membrului superior, tulburări de somn, stare de rău. Foarte rar apare paralizia periferică de nerv facial.

Reacții alergice au fost raportate la subiecții vaccinați. Cazurile de anafilaxie (reacții alergice severe) sunt rare. Vaccinul trebuie administrat sub supraveghere medicală, iar terapia corespunzătoare trebuie să fie disponibilă pentru a fi administrată atunci când este necesar. Cei care au avut o reacție alergică severă la prima doză de vaccin nu ar trebui să o primească și pe a doua.

Solicitarea îngrijirilor medicale de urgență este necesară atunci când după vaccinare apare unul dintre următoarele semne și simptome:

  • Senzație de leșin
  • Modificări ale bătăilor inimii (tulburări de ritm)
  • Dificultății ale respirației (dispnee)
  • Wheezing (respirație șuierătoare)
  • Umflarea buzelor, feței sau gâtului
  • Urticarie sau erupții cutanate
  • Greață sau vărsături
  • Durere abdominală

Ce am de făcut după administrarea vaccinului împotriva SARS-CoV-2?

Unele dintre efectele adverse ale vaccinului împotriva COVID-19 pot să afecteze capacitatea de a conduce sau de a utiliza mașini, de aceea este necesar să se aștepte ca aceste efecte să dispară înainte de a conduce sau a utiliza mașini.

Deși vaccinurile anti SARS-CoV-2 determină un răspuns imun protector împotriva COVID-19, după vaccinare este importantă în continuare respectarea restricțiilor și a măsurilor igienico-sanitare: purtarea măștii, spălatul pe mâini, distanțarea socială.

Cum mă protejează vaccinul de infecția SARS-CoV-2 în urma administrării?

Vaccinurile contra COVID-19 disponibile în România sunt de tip ARN mesager (ARNm). Molecula de ARNm din vaccin conține informația necesară pentru sinteza proteinei spike, o moleculă virală cu ajutorul căreia SARS-CoV-2 pătrunde în celulele organismului gazdă. În urma administrării intramusculare a vaccinului, proteina spike este produsă în celule musculare și apoi este recunoscută de sistemul imun, determinând un răspuns imun protector , atât prin apariția de anticorpi, cât și prin proliferarea limfocitelor antigen specifice. Dacă persoana vaccinată intră ulterior în contact cu SARS-CoV-2, sistemul imun îl va recunoaște și va fi pregătit să împiedice infecția.

Vaccinul nu conține virusul și nu poate cauza COVID-19. ARN-ul mesager nu persistă în corpul uman și este degradat rapid după vaccinare.

Studiul clinic desfășurat de Pfizer pe 44000 de participanți a demonstrat  o scădere cu 95% a cazurilor COVID-19 simptomatice în subiecții care au primit vaccinul, calculându-se o eficacitate de 95%. O eficacitate de 95% a fost determinată și pentru participanții incluși în studiu care au avut risc de formă severă a bolii COVID-19, precum cei care aveau comorbidități (astm, boală pulmonară cronică, diabet, hipertensiune arterială, obezitate). Vaccinul împotriva SARS-CoV-2 dezvoltat de Moderna a fost testat într-un studiu clinic pe 30000 de subiecți, fiind calculată o eficacitate de 94,1%. În participanții la studiu cu risc de formă severă a bolii COVID-19, eficacitatea a fost de 90,9%.

Ce nu știm încă despre vaccinurile contra SARS-CoV-2?

  • Nu există suficiente date disponibile cu privire la efectele vaccinului în persoanele care au trecut prin infecția COVID-19, însă nu au fost identificate reacții adverse suplimentare
  • Nu se știe dacă persoanele vaccinate pot lua SARS-CoV-2 și să prezinte o formă asimptomatică, cu transmiterea comunitară a virusului
  • Nu se știe cât durează protecția împotriva COVID-19 dobândită prin vaccinare. Studiile clinice continuă pentru a obține aceste informații
  • Nu se cunosc detalii despre efectele vaccinării persoanelor imunocompromise. Aceștia ar putea răspunde mai puțin eficient la vaccin, însă în prezent nu există alte motive de îngrijorare referitoare la administrarea vaccinului
  • Datele cu privire la administrarea vaccinului femeilor gravide nu sunt suficiente, însă în urma studiilor pe animale de laborator nu au fost identificate efecte adverse în sarcină

Studiile clinice care testează eficacitatea și siguranța vaccinurilor anti SARS-CoV-2 continuă pentru următorii 2 ani. Vor fi investigate în mod special și aspectele care până în prezent au fost insuficient descrise: cât timp durează protecția împotriva COVID-19, cât de bine funcționează în pacienții imunocompromiși, copii și femei gravide și dacă sunt prevenite cazurile asimptomatice.

Surse: vaccinare-covid.gov.ro, ema.europa.eu.