Ziua Hepatitei este una dintre cele 7 zile oficiale organizate de Organizația Mondială a Sănătății referitoare la sănătatea publică la nivel global. De ce e o zi specială dedicată hepatitei? Deoarece Hepatita B și C determină 1,4 milioane de decese pe an. Aceste două virusuri sunt responsabile de 2 din 3 decese cauzate de cancerul hepatic la nivel mondial. 500 de milioane de oameni trăiesc cu hepatită cauzată de virusul hepatitei B sau virusul hepatitei C.
În fiecare an, pe 28 iulie, este celebrată Ziua Mondială a Hepatitei (World Hepatitis Day, WHD). Scopul este de a aduce o singură temă în centrul atenției la nivel mondial, pentru a crește gradul de conștientizare a poverii globale a hepatitei virale și pentru a influența realizarea unor schimbări care facilitează prevenția, diagnosticul și tratamentul hepatitelor. Totodată, cu ocazia WHD sunt sărbătorite progresele realizate până în prezent legate de provocările determinate de hepatită. O zi în care ne focusăm împreună cu organizațiile și guvernele din întreaga lume pe angajamentele necesare pentru a accelera eforturile care să faciliteze eliminarea hepatitei virale.
Teste rapide pentru screeningul şi managementul hepatitelor virale
La nivel mondial, 90% dintre oamenii care au hepatită B și 80% dintre cei cu hepatită C nu știu că au această boală, ceea ce determină un risc ridicat de evoluție către afectare hepatică severă, fatală sau apariția cancerului hepatic. Riscul de a transmite virusul hepatitic altor oameni este de asemenea ridicat în contextul necunoașterii diagnosticului.
Hepatita reprezintă inflamația ficatului, cauza cea mai frecventă fiind reprezentată de virusuri. Deși există numeroase virusuri care pot determina inflamație hepatică, 5 dintre acestea sunt virusuri asociate constant cu hepatita – virusul hepatitei A (VHA), virusul hepatitei B (VHB), virusul hepatitei C (VHC), virusul hepatitei D (VHD) și virusul hepatitei E (VHE). Aceste 5 virusuri hepatitice determină o importantă povară a bolii și numeroase decese.
Hepatita se manifestă prin icter (coloraţia galbenă a pielii), urină hipercromă (închisă la culoare), fatigabilitate extremă, greaţă, vărsături şi dureri abdominale. În majoritatea cazurilor, hepatita este asimptomatică, fiind dificil de diagnosticat în lipsa unei testări eficiente.
- VHA şi VHE determină forme acute de hepatită. Se transmit prin apă și alimente contaminate, fiind endemice în țările unde măsurile igienico-sanitare sunt precare. Nu există tratament specific, de cele mai multe ori infecția se vindecă în câteva săptămâni. Apariția complicațiilor este posibilă. Prevenția se realizează prin respectarea măsurilor igienico-sanitare și, în cazul VHA, prin vaccinare.
- VHB se transmite prin sânge, de la mamă la copil la naștere, prin contact sexual și alte fluide corporale. VHB este o cauză majoră de hepatită cronică. Hepatita B poate evolua spre ciroză și/sau carcinom hepatocelular. Pentru VHB există o serie de terapii antivirale care încetinesc replicarea virusului și, uneori, pot elimina infecția. Prevenția se realizează prin vaccinare și prin evitarea expunerii la potențiale surse de infecție cu VHB (ace, periuțe de dinți, lame de ras etc.).
- VHC este o cauză importantă de hepatită virală cronică. Se transmite prin sânge și poate determina o afectare a ficatului care poate evolua spre ciroză și carcinom hepatocelular. Terapiile disponibile pot vindeca hepatita C. Prevenția se realizează doar prin evitare expunerii, vaccinuri disponibile nu există împotriva VHC.
- VHD poate determina infecții doar în prezenţa virusului hepatitic B. Infectarea cu VHB şi VHD poate avea loc simultan (coinfecţia), sau infecţia cu VHD să apară pe fondul unei hepatite B preexistente (suprainfecţie). Măsurile de prevenţie pentru hepatita B se adresează şi infecţiei cu VHD.
Depistarea infecţiilor determinate de virusurile hepatitice poate fi realizată simplu, cu ajutorul testelor rapide. Studiile au indicat că testele rapide de diagnostic pot reprezenta o resursă importantă pentru screeningul şi managementul hepatitelor virale (PMC6634443, PMID26930580). Compania DDS Diagnostic produce un test rapid cu ajutorul căruia poate fi evidenţiată prezenţa infecţiei cu VHA.
Hepatita nu poate aștepta
Tema de anul acesta este „Hepatita nu poate aștepta” („Hepatitis can’t wait”). Deși pandemia COVID-19 se află în continuare în desfășurare, hepatita virală nu este o boală care poate aștepta.
O persoană decedează la fiecare 30 de secunde din cauza unor afecțiuni legate de hepatită. De aceea, hepatita nu poate aștepta! Iar realitatea cruntă a celor infectati cu virusul hepatic trage după sine multe concluzii deloc roz care, de altfel, stau la baza preocupărilor actuale ale temei din acest an și anume că:
- oamenii care trăiesc cu hepatită virală fără să știe nu pot aștepta pentru realizarea testării
- oamenii care au hepatită nu pot aștepta terapii salvatoare de viață
- gravidele nu pot aștepta pentru screeningul și tratamentul hepatitei
- nou-născuții nu pot aștepta pentru doza de vaccin contra hepatitei la naștere
- oamenii care au hepatită nu pot aștepta până când stigmatizarea și discriminarea vor înceta
- organizațiile comunitare nu pot aștepta până la creșterea investițiilor
- factorii de decizie nu pot aștepta și trebuie să acționeze acum pentru a realiza eliminarea hepatitei prin decizii politice și finanțare
290 de milioane de oameni nu știu că au hepatită virală
Anul precedent, în ciuda pandemiei COVID-19, cu ocazia Zilei Mondiale a Hepatitei au fost uniți factorii de decizie politică, specialiști din domeniul medical, precum și populația generală, transmiţând informații esențiale referitoare la hepatitele virale pentru sute de milioane de oameni. Hashtag-ul #WorldHepatitisDay a atins mai mult de un miliard de impresii pe Twitter. WHD a fost în trend pe social media în 15 țări. 3000 de oameni și organizații din peste 100 de țări au semnat scrisoare de deschidere a mișcării NOhep, solicitând guvernelor să prioritizeze eliminarea hepatitei. Primul material video al WHD a trecut prin 37 de țări, marcând debutul Zilei Mondiale a Hepatitei din Noua Zeelandă către Hawaii.
Tema WHD din 2020 a fost „Găsiți milioanele lipsă” („Find the Missing Millions”), evidențiind existența a peste 290 de milioane de oameni la nivel mondial care trăiesc fără a ști că au hepatită virală. În lipsa unui screening, diagnostic și acces la îngrijiri medicale pe scară largă, din ce în ce mai multe persoane vor dobândi hepatită virală și numeroase vieți vor fi pierdute. Campania „Găsiți milioanele lipsă” a debutat în 2018, are o durată de 3 ani și se adresează gestionării principalelor bariere care împiedică diagnosticarea, plasând organizațiile societății civile și comunitatea afectată în centrul soluției.
Alianța Mondială pentru Hepatită vrea pentru eradicarea bolii
Eliminarea hepatitei virale în viitor este o realizare posibilă, în contextul existenței unor terapii eficace împotriva hepatitei C, precum și a vaccinurilor și tratamentelor adresate hepatitei B. O conștientizare și o înțelegere mai bună a bolii și a riscurilor prin diagnosticarea rapidă, eficientă, ieftina și în timp real a celor infectati cu virusul hepatic este o necesitate, la fel și accesul la scheme de management al bolii și tratamente mai ieftine. În 2015, hepatita virală a fost inclusă în Obiectivele de dezvoltare durabilă (Sustainable Development Goals, SDGs), iar în 2016 a fost aprobată prima strategie mondială pentru eliminarea bolii. Eliminarea hepatitei B și C din rândul amenințărilor de sănătate publică până în 2030 ar preveni aproximativ 36 de milioane de infecții, salvând 10 milioane de vieți.
Asigurarea faptului că nimeni nu este lăsat în urmă și că factorii de decizie politică își vor îndeplini angajamentul vor fi esențiale pentru realizarea eliminării hepatitelor virale. Aceasta este prioritatea Alianței Mondiale pentru Hepatită (World Hepatitis Alliance).
Surse: worldhepatitisday.org, euro.who.int/en, pubmed.ncbi.nlm.nih.gov, ncbi.nlm.nih.gov.