Cunoașterea grupei de sânge AB0 și a prezenței factorului Rh are un rol esențial, putând să salveze propria viață sau a altor persoane. În prezent, determinarea grupei de sânge și a factorului Rh se poate realiza prin metode rapide, precise și ieftine, însă există în continuare numeroase persoane care nu știu cât de importante sunt aceste informații și cât de ușor se pot obține.
Când trebuie să știm grupa de sânge?
Sunt multe situații în care se poate interveni rapid și eficient dacă se cunosc toate informațiile. În astfel de cazuri, precum transfuziile de sânge, fiecare secundă este importantă, iar calitatea intervenției depinde de accesul la cunoașterea grupei de sânge.
Transfuziile de sânge salvează vieți și pentru a putea fi realizate în condiții de siguranță, este necesară cunoașterea grupei de sânge a pacientului, dar și a potențialilor donatori. În condiții de urgență, dacă se știe deja grupa de sânge, transfuziile pot fi realizate în timp util pentru a preveni complicațiile sau decesul. Este deosebit de important să determinăm grupa de sânge și factorul Rh, deoarece administrarea transfuziilor de la persoane incompatibile poate fi fatală. Așadar, pentru a primi sau pentru a dona sânge, avem nevoie să știm care este grupa de sânge.
Care sunt situațiile în care ne putem salva viața, prin cunoașterea grupei de sânge și a Rh-ului?
Parcurgerea unor intervenții chirurgicale poate să asocieze pierderi masive de sânge, care să necesite transfuzii. Cunoașterea grupei de sânge permite intervenția promptă de reechilibrare a pacientului. Deoarece determinarea grupei de sânge și a prezenței factorului Rh are un impact atât de ridicat, salvând vieți, unele companii includ testarea pentru grupele de sânge AB0 și pentru factorul Rh la angajare. Pentru reducerea riscului asociat lipsei acestor informații, introducerea obligatorie de realizare a testelor de sânge ar trebui luată în calcul în orice sistem de angajare sau luare în evidență a unor persoane.
O a doua situație în care se remarcă urgența este perioada sarcinii, unde printre numeroasele teste pe care mama le efectuează pentru a fi sigură că totul decurge normal, încă din primele săptămâni, determinarea factorului Rh al copilului are aici un rol crucial.
Nevoia de a cunoaște acest aspect se datorează faptului că o mamă cu factorul Rh negativ poate avea un copil care este Rh pozitiv, deoarece poate să moștenească gena pentru acesta de la tată. Pe parcursul sarcinii, dacă sângele copilului ia contact cu cel al mamei, pot să apară complicații grave pentru făt.
Cum să participăm activ la procesul de informare, pentru a ne ajuta atât pe noi, cât și pe ceilalți?
În prezent, în România nu este menționată grupa de sânge pe cartea de identitate sau pe cardul de sănătate. Este important, însă, să realizăm aceste testări și să avem notate rezultatele undeva unde pot fi ușor găsite în caz de accident, spre exemplu, alături de cartea de identitate, în portofel, sau să informăm apropiații despre acestea. Din acest motiv, cunoașterea grupei de sânge AB0 și a prezenței factorului Rh reprezintă o măsură pentru siguranța personală, dar și a celor din jur. Mai multe despre grupele de sânge puteți afla din broșura realizată de Organizația Mondială a Sănătății.
Acum, mai mult ca niciodată, accesul rapid la informație înlătură orice argument al necunoașterii unor detalii esențiale pentru viața fiecăruia. Grupele de sânge, în număr de 4, constituie un factor important, parte a identității noastre.
Ce sunt grupele de sânge?
Cele mai numeroase celule din sângele uman sunt hematiile, cunoscute și drept eritrocite sau celule roșii sanguine. Pe suprafața acestora se află niște substanțe numite antigene eritrocitare, care sunt grupate în mai multe sisteme, dintre care cele mai importante sunt AB0 și Rh. Fiecare sistem cuprinde mai multe tipuri de antigene, care pot fi prezente sau absente pe suprafața eritrocitelor unei persoane.
Sistemul de grupe de sânge AB0 cuprinde antigenele A și B. În funcție de prezența acestora, se definesc următoarele grupe de sânge:
- Grupa A: are pe suprafața eritrocitelor doar antigenul A
- Grupa B: are pe suprafața eritrocitelor doar antigenul B
- Grupa AB: are pe suprafața eritrocitelor atât antigenul A, cât și antigenul B
- Grupa 0: nu are pe suprafață nici antigenul A, nici antigenul B
Totodată, sistemul Rh cuprinde 56 de antigene, dintre care cel mai important din punct de vedere clinic este antigenul D. Astfel, în funcție de prezența acestuia, o persoană poate fi Rh pozitivă sau Rh negativă.
Există mai multe modalități prin care cele 4 grupe de sânge interacționează, iar importanța cunoașterii lor stabilește reușita unei transfuzii sau a oricărei intervenții chirurgicale care necesită compatibilitate transfuzională.
Ce înseamnă compatibilitatea transfuzională?
Sistemul imun este antrenat să producă anticorpi împotriva tuturor structurilor care nu se află în propriul organism, astfel că dacă pe suprafața eritrocitelor unei persoane lipsește unul dintre antigenele pentru grupele de sânge, corpul său produce anticorpi care țintesc acea structură. Astfel, persoanele care au grupa A de sânge produc anticorpi împotriva antigenului B, cele care au grupa B de sânge produc anticorpi împotriva antigenului A, cele care au grupa AB nu sintetizează acești anticorpi, iar persoanele cu grupa 0 produc ambele tipuri de anticorpi. În cazul sistemului Rh, absența antigenului D asociază prezența anticorpilor produși împotriva acestuia.
Aceste procese sunt importante atunci când intră în contact sângele de la persoane diferite, spre exemplu în transfuzii, transplant sau în contextul sarcinii. Dacă anticorpii și antigenele corespunzătoare interacționează, are loc activarea mecanismelor imunologice de care vor distruge hematiile, proces numit hemoliză, care poate fi fatal.
Așadar, grupele de sânge sunt compatibile atunci când nu presupun o interacțiune între antigenul și anticorpul corespunzător, atunci când sunt puse în contact. Oricine poate să primească în siguranță sânge de la un donator care are aceeași grupă sanguină. Persoanele care au grupa de sânge AB pot să primească sânge de la orice altă grupă de sânge, dar pot să doneze sânge doar persoanelor cu grupa AB. Dacă grupul de sânge este 0, persoana poate să doneze sânge unei persoane care are orice grupă sanguină. Detalii despre transfuzii și compatibilitatea transfuzională puteți afla de pe site-ul Societății Internaționale pentru Transfuzii de Sânge.
În plus față de compatibilitatea transfuzională, de ce sunt importante grupele de sânge?
Din ce în ce mai multe studii au concluzionat că ar putea exista o asociere între anumite grupe de sânge și riscul de dezvoltare a unor boli, mai ales prin implicarea acestora în procesele de coagulare a sângelui. În acest context, unele grupe de sânge pot fi relevante pentru boli precum infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral, trombembolismul venos.
Cu ajutorul noului kit comercializat de DDS Diagnostic, puteți afla grupa de sânge AB0 și dacă sunteți pozitivi sau negativi pentru factorul Rh doar într-un minut. Trusa de testare este disponibilă pe magazinul online ddsdiagnostic.com/shop.