-
Ultimele cercetări în domeniul diagnosticării arată ca testele rapide cu flux lateral pentru depistarea cazurilor de infecţie cu virusul SARS-CoV-2 permit identificarea subiecţilor asimptomatici, care au o încărcătură virală ridicată şi care au cea mai mare probabilitate de a transmite virusul.
Se spune că științele sunt uşi, iar cheile lor sunt cercetările. Departamentul de cercetare al DDS Diagnostic urmărește cu interes analizele și studiile cele mai recente efectuate în contextul pandemiei de SARS-CoV-2 și aprofundează toate acele concluzii care pot îmbunătăți produsele dezvoltate de compania noastră și, astfel, calitatea și încrederea pe care o oferim tuturor clienților și colaboratorilor noștri. În acest context suntem cu ochii ațintiți spre tot ceea ce înseamnă cercetări de ultimă oră care privesc și au legatură cu COVID-19. Ultimele studii în această direcție arată că testele rapide – lateral flow tests, LFTs – ar putea rezolva sensibila problemă a transmiterii pe scară largă a virusului SARS-CoV-2 de către persoanele infectate dar asimptomatice.
Este cunoscut faptul că o treime dintre subiecţii care au COVID-19 pot răspândi virusul fără a avea simptome. În acest context, cercetările de ultimă oră efectuate de universități de prestigiu au identificat testarea specifică limitează răspândirea virusului mai ales în cazul asimptomaticilor. S-a ajuns astfel la concluzia că utilizarea testelor rapide cu flux lateral pentru depistarea cazurilor de infecţie cu virusul SARS-CoV-2 permite identificarea subiecţilor asimptomatici, care au o încărcătură virală ridicată şi care au cea mai mare probabilitate de a transmite virusul.
Testele rapide cu flux lateral (lateral flow tests, LFTs) utilizate pentru depistarea virusului SARS-CoV-2 sunt foarte bune pentru a identifica subiecții care au cea mai mare probabilitate de a răspândi COVID-19, conform unui studiu publicat în Clinical Epidemiology. Testele rapide care detectează virusul SARS-CoV-2 sunt utilizate în şcoli, la locurile de muncă şi pentru a permite accesul la evenimente al subiecţilor care nu prezintă simptome COVID-19. Atunci când LFTs au început să fie utilizate pentru diagnosticul COVID-19, au fost criticate deoarece se consideră că sunt mai puţin precise decât testele PCR, care trebuie efectuate în cadrul unui laborator. Ultimele cercetări arată că testele rapide cu flux lateral au o precizie mult mai ridicată decât se considera iniţial. Studiul a evidenţiat că testele rapide sunt deosebit de utile în cadrul acţiunilor de sănătate publică, pentru a limita răspândirea virusului. Cercetătorii din cadrul University College London consideră ar trebui să avem încredere în rezultatele pozitive pentru COVID-19, obţinute în urma efectuării unui test rapid cu flux lateral.
De ce nu poate fi considerată corectă calcularea eficacităţii testelor rapide în raport cu metoda PCR?
Până în prezent, performanţele testelor rapide cu flux lateral pentru depistarea COVID-19 au fost evaluate în raport cu rezultatele PCR. Cercetătorii au utilizat o nouă formulă pentru a calcula acurateţea testelor rapide. Concluzia a fost că testele rapide cu flux lateral au o eficienţă mai ridicată de 80% pentru a detecta COVID-19, indiferent de încărcătura virală. Pentru subiecţii cu risc ridicat de răspândire, eficienţa depăşeşte 90%. Aceste rezultate indică o precizie mult mai ridicată decât se credea iniţial.
Conform Prof. Irene Petersen, conducătorul studiului, cele două teste sunt foarte diferite şi rezultatele LFTs nu pot fi raportate la cele obţinute prin PCR:
- testele rapide cu flux lateral depistează subiecţii infecţioşi prin ţintirea unor proteine de pe suprafaţa virusului
- PCR detectează materialul genetic viral, care poate fi prezent chiar şi mai multe săptămâni după ce subiectul nu mai reprezintă un risc de transmitere a virusului
Confuziile legate de modul în care funcţionează aceste teste pot să afecteze încrederea populaţiei în testele rapide şi să reprezinte o problemă pentru cei care realizează politicile de sănătate.
O treime dintre subiecţii care au COVID-19 pot răspândi virusul fără a avea simptome
Utilizarea testelor rapide cu flux lateral pentru depistarea cazurilor de infecţie cu virusul SARS-CoV-2 permite identificarea subiecţilor asimptomatici, care au o încărcătură virală ridicată şi care au cea mai mare probabilitate de a transmite virusul. Conform Prof. Michael Mina din cadrul Harvard School of Public Health, LFTs pot indica aproape orice individ care prezintă un risc important pentru sănătatea publică, când încărcătura virală este la apogeu. Dacă rezultatul unui LFT este negativ, dar este obţinut un test PCR pozitiv, cel mai probabil subiectul respectiv nu se află la momentul când transmiterea virusului se realizează maxim.
Prof. Peterson a afirmat că indivizii care obţin un rezultat pozitiv la un test cu flux lateral ar trebui să aibă încredere în acestea şi să stea în casă. Când infecţiile cu SARS-CoV-2 au o prevalenţă ridicată în cadrul unei populaţii, nu este necesar ca un rezultat pozitiv la LFT să fie confirmat prin PCR, iar autoizolarea ar putea fi întrerupă în urma unui rezultat negativ la un test PCR.
Teste rapide precise pentru COVID-19, produse în România de DDS Diagnostic
Testele rapide produse de DDS Diagnostic pentru diagnosticul infecţiei cu SARS-CoV-2 au demonstrat o performanţă ridicată, atât în cadrul studiilor de laborator, cât şi în studiile clinice, având o limită de detecţie foarte scăzută, care permite detectarea chiar şi a unor încărcături virale scăzute. DDS Diagnostic produce atât teste rapide COVID-19 Antigen, cât şi pentru anticorpi neutralizanţi IgG şi IgM. Detalii despre testele rapide DDS Diagnostic sunt disponibile pe site-ul companiei: https://ddsdiagnostic.com.