Noutăți

POCT Spinit®, echipamentul perfect pentru serviciile de urgență și medicii de familie

Dedicată sănătății oamenilor și focusată pe identificarea celor mai optime și eficiente soluții de diagnostic, compania DDS Diagnostic introduce pe piața din România sistemul de testare POCT Spinit®, echipamentul perfect pentru medicina de urgență și de familie.

POCT (Point-of-care testing) reprezintă acele tehnologii (instrumente, sisteme și teste) care nu necesită personal specializat în exploatare și nici spații dedicate (laborator) și care sunt utilizate în scop de screening, diagnostic și tratament, în interiorul și în afara unităților sanitare, la locul acordării asistenței medicale. Scopul POCT este de a furniza datele și rezultatele unor investigații în vitro, într-un interval de timp scurt, la locul acordării asistenței medicale, în vederea unor decizii mai bine fundamentate privind managementul pacientului.

Spinit®, echipamentul de diagnostic POCT dezvoltat de Biosurfit și comercializat de DDS Diagnostic, se adresează unui număr mare de utilizatori fiind soluția optimă pentru un serviciu de diagnostic eficient, descentralizat, orientat către pacient. Evaluarea „în timp real“ a pacientului prin sistemul Spinit® deschide o nouă perspectivă în abordarea și utilizarea tehnologiilor medicale pentru toți furnizorii de servicii medicale, în special medicina de familie și serviciile de urgență. 

Principalele puncte forte ale spinit®:

  • extrem de ușor de utilizat;
  • determinări cantitative;
  • panel de teste util pentru unitățile de primiri urgențe (CRP și leucograma);
  • panel util și medicilor specialisti sau de familie (CRP, leucograma, hemoglobina glicozilata) – in anumite situații, valorile CRP pot diferenția infecțiile bacteriene de cele virale;
  • mobilitate;
  • eficienta și precizie;
  • cantitate mică de sânge;
  • timp scurt de procesare;
  • nu necesită mentenanță și nici calibrare.

Aparatul este compact și ușor transportabil în orice loc. De la salonul unde sunt pacienții internați până la determinări care trebuie realizate în locații temporare sau unități mobile. Este foarte util în centrele de pediatrie asigurând câteva dintre cele mai uzuale teste cu cantități de sânge de ordinul microlitrilor. Testele sunt sub forma unor discuri de tip CD pe care se poate depune picătura de sânge, după care discurile sunt introduse în aparat pentru a fi citite – semnale emise în urma reacțiilor care au loc. Calitatea rezultatelor este asigurată de un sistem de autocontrol activat automat înaintea începerii testelor.

Echipamentul de diagnostic POCT Spinit® este unul dintre aparatele care se încadrează în planul nostru de identificare, dezvoltare și comercializare a noutăților tehnologice din domeniul medical. 

 

Mai multe despre Sistemul Point of Care Testing (POCT), denumit şi testare la patul pacientului sau testare de tip POCT, aflați aici.