Afecțiunile respiratorii la copiii între 0 și 2 ani

În primii doi ani de viață, sistemul imunitar al copilului este în plină dezvoltare. Spre deosebire de copiii mai mari sau de adulți, cei mici au un răspuns imun incomplet maturizat, ceea ce îi face mai susceptibili la infecții de orice natură, în special respiratorii. În plus, căile lor respiratorii sunt mai înguste, iar producția de mucus, mai abundentă, ceea ce înseamnă că o inflamație minoră poate bloca ușor fluxul de aer.

Răspunsul fiziologic la o infecție respiratorie, cum ar fi tusea sau eliminarea secrețiilor, este, de asemenea, mai puțin eficient la această vârstă. Sugarii și copiii mici nu pot tuși forțat, nu știu să-și sufle nasul, iar poziția predominant orizontală favorizează stagnarea secrețiilor. În cazul lor, o simplă viroză poate evolua rapid către bronșiolită sau pneumonie, mai ales dacă sunt prematuri sau au alte afecțiuni cronice (ex. malformații cardiace, sindrom genetic, astm bronșic diagnosticat precoce etc.).

Cele mai frecvente virusuri respiratorii care afectează copiii între 0 și 2 ani

1.    Virusul respirator sincitial (RSV)

RSV este principalul agent etiologic al bronșiolitelor și pneumoniilor la copiii sub 2 ani. Studiile arată că peste 90% dintre sugari intră în contact cu RSV în primul an de viață, iar o proporție semnificativă necesită spitalizare. Potrivit cercetătorilor, RSV reprezintă cea mai mare povară globală de boală respiratorie acută inferioară în rândul sugarilor, iar formele severe sunt frecvente la prematuri sau la copiii cu patologii asociate.

Infecția cu RSV debutează de obicei cu simptome nespecifice (răceală ușoară, congestie nazală, tuse seacă), dar poate evolua rapid spre wheezing, dificultăți de respirație, tahipnee (respirație accelerată), cianoză sau apnee la nou-născuți.

2.    Rinovirusul

Totodată, rinovirusul este una dintre cele mai comune cauze ale răcelilor ușoare, dar în rândul sugarilor și copiilor mici poate fi implicat în exacerbarea infecțiilor respiratorii inferioare, mai ales în asociere cu alți agenți patogeni. Într-un studiu publicat de Frontiers in Public Health (2025), rinovirusul a fost identificat la peste 30% dintre copiii spitalizați cu infecții respiratorii acute în sezonul rece.

3.    Virusul gripal (Influenza A și B)

Gripa poate afecta sever copiii între 0 și 2 ani, mai ales în lipsa vaccinării. Deși incidența este mai scăzută decât în rândul preșcolarilor, copiii foarte mici prezintă un risc mai mare de complicații: otite, crize febrile, deshidratare sau pneumonie virală. Simptomele pot include febră ridicată, frisoane, tuse uscată, somnolență, refuzul alimentației și iritabilitate.

4.    Virusul metapneumovirus uman (hMPV)

Metapneumovirusul uman, cunoscut și ca hMPV, și descoperit în 2001, este al doilea virus respirator ca frecvență în rândul copiilor sub 5 ani, după RSV. Acesta produce simptome asemănătoare: tuse, rinoree, febră, dificultăți de respirație și uneori chiar bronșiolită. Studiile arată că hMPV este mai frecvent în lunile de primăvară și poate co-circula cu alte virusuri precum RSV și gripa.

Simptomele infecțiilor respiratorii la copiii sub 2 ani

La copiii mici, simptomele infecțiilor respiratorii sunt adesea subtile la început, dar pot progresa rapid. Sistemul lor respirator este imatur, iar mecanismele naturale de apărare – cum ar fi tusea eficientă sau eliminarea secrețiilor – sunt insuficient dezvoltate.

Cele mai frecvente simptome inițiale includ:

• congestie nazală (nas înfundat), însoțită sau nu de secreții nazale
• tuse uscată sau productivă
• febră moderată (peste 38°C)
• iritabilitate sau somnolență ușoară
• scăderea temporară a poftei de mâncare

Acestea sunt, în general, considerate simptome ușoare și pot fi gestionate acasă, cu monitorizare atentă și îngrijire susținută.

Însă există și semne de alarmă care trebuie recunoscute prompt:

• respirație rapidă sau zgomotoasă (peste 50 respirații/min la sugar)
• retracții toracice (mușchii de sub coaste se strâng vizibil la inspirație)
• tuse cu wheezing (șuierat) sau cu sunet de tip „lătrat” (specific laringitei)
• apatie, somnolență marcată sau plâns slab, necaracteristic
• buze sau extremități cu tentă albăstruie (cianoză)
• episoade de apnee sau pauze respiratorii
• refuz constant al alimentației sau al lichidelor

Aceste simptome pot indica o infecție a căilor respiratorii inferioare (precum bronșiolită sau pneumonie) și necesită evaluare medicală de urgență. La această vârstă, infecțiile pot evolua brusc și pot necesita oxigenoterapie, hidratare intravenoasă sau chiar spitalizare.

Testele în infecțiile respiratorii

În majoritatea cazurilor de infecții respiratorii virale ușoare, testarea nu este obligatorie. Totuși, în anumite situații clinice, când simptomatologia este severă, neclară sau persistă mai mult de 5 zile, medicul pediatru poate recomanda investigații suplimentare pentru a clarifica diagnosticul.

Testele uzuale recomandate pot include:

• Hemoleucograma completă, pentru a diferenția o infecție virală de una bacteriană (ex. leucocitoză, VSH crescut etc.)
• Saturația de oxigen (SpO₂), pentru a evalua eficiența oxigenării. Valorile sub 94% pot semnala afectare pulmonară.
• Radiografie toracică, în suspiciuni de pneumonie, atelectazie sau alte complicații
• Testarea antigenică sau PCR (la recomandarea medicului), pentru virusuri precum RSV, gripă, SARS-CoV-2 sau metapneumovirus

La copiii sub 2 ani, testarea este uneori mai dificilă din punct de vedere tehnic (prelevarea probelor), însă poate fi indicată în următoarele cazuri:

• spitalizări frecvente din cauza infecțiilor respiratorii
• copil cu afecțiuni cronice (cardiace, pulmonare, imunodeficiențe)
• contexte epidemiologice clare (ex. contact cu gripă sau COVID-19)
• forme severe cu necesar de oxigen/terapie suportivă

Când e nevoie de consult și ce spun ghidurile pediatrice

Organizația Mondială a Sănătății subliniază importanța prezentării rapide la medic atunci când un sugar sau un copil mic prezintă simptome de alarmă. Printre acestea se numără: febra înaltă (peste 38,5°C la sugarii sub 3 luni și peste 39°C la copiii mai mari), respirația dificilă sau rapidă, refuzul alimentației, vărsături repetate, semne de deshidratare (scutece uscate, buze uscate), somnolență excesivă sau episoade de apnee.

În funcție de gravitate, medicul poate recomanda îngrijire la domiciliu, cu hidratare, repaus și tratament simptomatic, sau internare în spital pentru monitorizare și suport respirator. Este foarte important ca părinții să înțeleagă că nu toate infecțiile respiratorii necesită antibiotice. Cele mai multe au origine virală și se rezolvă cu tratament suportiv.

Recomandările actuale pun accent pe prevenție: igiena mâinilor, evitarea expunerii sugarilor la persoane bolnave, vaccinarea antigripală acolo unde este indicată și menținerea unui mediu curat, bine aerisit.