Determinarea anti-streptolizinei O (ASLO) prin metoda aglutinării (LATEX)

Testul ASLO latex este un test rapid de aglutinare pe lama pentru detecția calitativă și semicantitativa a anti-streptolizinei O în probele de ser uman. Streptococul hemolitic de grup A, Streptococul hemolitic de grup C sau Streptococul hemolitic de grup G produc streptolizina, o exotoxină hemolitică față de care corpul uman eliberează anticorpi anti-streptolizina.

Această metodă de detecție folosește o suspensie de particule latex acoperite cu streptolizina O (antigenul) care se va pune în contact cu serul pacientului presupus a fi infectat (anticorpi anti-streptolizina O). În cazul prezenței anticorpilor în proba se produce reacția de aglutinare și testul este considerat pozitiv.

 

După 1-2 săptămâni de la infecția cu Streptococ nivelul de anticorpi anti-streptolizina poate să fie detectat, nivelul maxim atingandu-se după 3-6 săptămâni.

 
<
 
Instrucțiuni de lucru metoda calitativă

 

Pregătire materiale

Se așează pe masă de lucru toate materialele necesare, aduse la temperatura camerei. Se citesc instrucțiunile de lucru.

Se notează pe card numărul pacientului. Se folosește o pipetă de 40µl.

Probele de testat nu trebuie să fie contaminate, hemolizate sau lipemice.

 

Lucrarea probelor

Se agită ușor controlul pozitiv

Se pune în primul cerc o picătură de control pozitiv

Se pune în al doilea cerc o picătură de control negativ

Se pun 40µl din probele de pacient în restul cercurilor

Se agită ușor suspensia latex

Se pune o picătură din suspensia latex în fiecare cerc lângă proba de testat

Se amestecă proba de testat cu soluția latex cu ajutorul betisorului și se întinde pe toată suprafață cercului. Se folosește un amestecator nou la fiecare proba

Se va omogeniza amestecul prin rotirea cardului cu aproximativ 100 rotații/minut timp de aproximativ 4 minute și se notează momentul în care a apărut aglutinarea probelor

Dacă citirea se face după 4 minute pot să apară rezultate fals pozitive

 

Interpretare

Se examinează macroscopic prezența sau absența aglutinării. Prezența aglutinării vizibile indică un conținut de anticorpi anti-streptolizină O mai mare sau egal cu 200UI/ml (rezultat pozitiv).

 

Metoda semi-cantitativă

Această metodă folosește diluții seriale cu ser de pacient și soluție salină. După ce sunt realizate dilutiile se pune o picătură de latex și se omogenizează.

 

Surse de erori

Înghețarea/topirea reactivilor

Contaminarea bacteriană a controalelor și a probelor

Urmele de detergent de pe plăcile de reacție